svea blog

Am primit de la tetris o leapşă pe care o onorez cu multă plăcere! Nu este prima dată când mă bagă în seamă, la capitolul leapşa, şi îi mulţumesc! Din fericire, nu îngroş rândurile celor care cataloghează lepşele drept o pierdere de timp şi mă conformez, cu plăcere, curiozităţii maselor

Expun mai mult informaţii despre noua locaţie în care mă aflu (Stockholm) combinate cu trăirile şi experienţele mele de pe tărâm suedez. Poate, la prima vedere, nu pare prea personal blogul meu, dar am o rubrică Cu caracter personal care, până acum, este cea mai stufoasă dintre cele 22 de rubrici, conţinând 32 de posturi din totalul de 155 de posturi, momentan. Nu expun explicit tot, tot, dar cine ştie citi printre rânduri, poate descoperi multe despre mine

2. Cu ce îţi dăunează blogul?

Deocamdată, nu-l consider malefic, dimpotrivă! De multe ori, jumătatea mea mă mai apostrofează că pierd timpul pe bloguri, dar eu nu consider această îndeletnicire o pierdere de timp. Folosirea internetului şi, implicit, a multor instrumente pe care le conţine poate fi deopotrivă malefică şi benefică, în funcţie de cât timp îi aloci şi în ce scop îl foloseşti.

Blogul, pentru mine, este o modalitate de a comunica cu cei dragi de acasă. Iniţial, l-am gândit ca pe un instrument de scurtare temporală şi spaţială, împărtăşindu-le persoanelor dragi din experienţa şi trăirile mele de la 3000 de km distanţă de Bucureşti.

Pe lângă scopul lui practic, de instrument de comunicare cu persoanele dragi şi cu cele dornice de informaţii cu iz nordic, l-am gândit şi ca jurnal (exerciţiu de scriere şi de ordonare a ideilor), la vedere, bun de “răsfoit” peste ani, în căutarea amintirilor tinereţii aşa cum erau ele percepute cu minte şi suflet tinere.

Şi, nu în ultimul rând, ca pe o căsuţă virtuală, în care pot veni cu realităţile lumii concrete, expuse scriptic şi împărtăşite celor ce poposesc accidental dar care găsesc să se întoarcă periodic, în căutarea poveştilor de departe ce-i captivează.

Am cunoscut, prin intermediul lui, oameni extrem de inteligenţi, cu poveşti de viaţă frumoase, cu un talent narativ deosebit şi care mă primesc cu braţele deschise în căsuţele lor virtuale, făcându-mă părtaşă la bucuriile şi experienţele lor de viaţă, având, astfel, multe de învăţat din felul în care gândesc şi privesc existenţa cotidiană.

Mi-am început blogul în luna mai, anul trecut, din întâmplare pe weblog, dar din cauza problemelor de ordin tehnic, am migrat pe blogspot (oricum marea majoritate a blogurilor din blogroll aveau marca blogger). Nici acolo (unde nu moderam posturile) şi nici aici, unde am ales să le moderez (doar pentru a nu omite să citesc vreunul) nu m-am izbit de comportamente ciudate sau jignitoare. Slavă Domnului. Acolo optasem pentru înştiinţarea pe mail a comentariilor, aici prefer să le moderez. Dar, chiar şi aşa, le dau drumul la aproape toate; în ultima vreme mă izbesc de multe cereri de schimb de linkuri şi ultima cerere de acest gen nu am mai publicat-o.

Scriu când am timp şi inspiraţie; în ultima vreme, scriu posturi pe care le las nefinalizate, în aşteptarea momentelor mai inspirate şi, finalizate, uneori, le programez pentru a doua zi, de obicei, dimineaţa devreme.

Sunt zile bune în care colind prin blogosferă, dar fără să postez. De obicei, nu cred că există zi fără să accesez vreun blog preferat, în căutare de informaţii şi curiozităţi sau din simplă dependenţă pentru vreun stil anume )

Pasez leapşa tuturor celor interesaţi de ea. Am văzut că circulă de ceva vreme şi nu ştiu exact cine a preluat-o sau nu!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pJxsgEqy14w]

A venit şi 14 februarie 2010, o nouă zi de sărbătorire a dragostei, o nouă zi în care oamenii de pretutindeni, indiferent de cum denumesc această zi, profită de ocazie să-i spună persoanei iubite “Te iubesc!”

Avem, oare, nevoie de o zi specială în care să-i spunem persoanei dragi o vorbă frumoasă, însoţită de floarea preferată şi de cadoul mult râvnit? Sunt aceste gesturi necesare doar de dragul Zilei Îndrăgostiţilor, doar de dragul tradiţiei, doar de ochii lumii, că aşa se obişnuieşte sau simţim cu adevărat şi avem nevoie de un simplu reper în timp, când gândurile noastre şi şoaptele de dragoste se înteţesc într-un joc al plăcerii şi împlinirii de sine?

Simţim în nas aburii sărbătorii comerciale, inventată nu de dragul concilierii conjugale, de surprindere a persoanei dragi cu o vorbă duioasă şi o mângâiere caldă, ci doar dintr-o necesitate economică cu iz de profit americănesc, pe principiul dacă e la americani, de ce să nu fie şi la noi?

Întrebarea se pune, dacă tot există ziua cu pricina, s-o sărbătorim sau nu? Să strâmbăm din nas a dispreţ pentru lucrul împrumutat de peste Ocean pe motiv de sărbătoare a altora cu miros chicios şi fără un adevărat substrat afectiv sau să profităm de trend şi să împăcăm şi capra din bătătură, dându-i nutreţ hrănitor dar şi varza comerciantului, oferindu-i apă din belşug pentru o “multiplicare” benefică şi bine primită?

Eu una optez pentru sărbătorirea Valentinului venit de peste Ocean sau a Zilei tuturor inimilor (suedeze), a Dragobetelui românesc şi a altor manifestări de dragoste semnalate în lumea largă. Cu alte cuvinte, să găsim dorinţa, puterea şi timpul necesare să spunem “Te iubesc” din inimă, de cât mai multe ori pe an, la zile marcate sau nu calendaristic, etichetate sau nu cu emblema inimii ce se hrăneşte cu vorbe de alint sau recunoştinţă.

Am avut întotddeauna prostul obicei să nu verific starea vremii înainte de a ieşi din casă şi, cu siguranţă, aş fi fost de mult mai multe ori surprinsă de capriciile vremii, dacă nu aş fi avut persoane de bază în juru-mi care să-mi poarte de grijă. Totuşi, de la o vreme, dacă tot mă aflu într-o ţară nordică în care suedezii vorbesc despre vreme, vrei nu vrei iar veştile din Bucureştiul iernatic şi înzăpezit mă copleşesc din ce în ce mai mult, am început să-l bag şi eu pe Celsius în seamă şi să-l controlez la grade, mult mai des

Şi ca să nu credeţi că spun poveşti vă las să vă delectaţi cu cele 5 grade pe minus, de astăzi.

Dacă tot am amintit de gradele lui Celsius e bine de aflat (dacă nu ştiam deja) că cel care a creat în anul 1742, un termometru cu mercur bazat pe scara centesimală de temperaturi, unde punctul “0″ marca punctul de îngheţare şi 100 punctul de fierbere al apei este suedezul Anders Celsius (născut la Ovanåker în Suedia, la 27 noiembrie 1701). Numele său a fost atribuit, ulterior, unui grad termometric (gradul C).

Celsius a fost profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 şi 1744, ocupându-se, în egală măsură, de geodezie şi de fizică. A studiat aurorele boreale şi a explicat acest fenomen pentru prima dată prin magnetismul terestru. În anul 1737 participă la o expediţie în Laponia, la Tornio condusă de Pierre Louis Maupertuis, Alexis Claude Clairaut şi Pierre-Charles Lemonnier pentru a determina lungimea unui grad de meridian. Expediţia a dovedit că pământul nu este perfect sferic (este aplatizat la poli), confirmând ideea lui Isaac Newton. Moare de tuberculoză la numai 43 de ani.

Pentru că tot am adus vorba, într-un post anterior, despre două lucruri care mă deranjează la călătoria cu pendeltågul, unul dintre ele fiind aburul de alcool degajat pe timp de week-end până când glandele lacrimale și papilele gustative ale celor din jur devin suprasaturate, găsesc momentul propice de a vorbi despre pasiunea suedezilor pentru alcool.

Obiceiurile suedezilor legate de alcool pot surprinde și șoca, în același timp. Tendința de a consuma alcool în cantități necontrolate datează din timpuri imemoriabile Mai mult, au existat anumite perioade când muncitorii și soldații suedezi își primeau parte din salariu direct convertit în băutură.

Ulterior, au fost introduse restricțiile. Una dintre ele, așa numita cartelă de raționalizare, introdusă la începutul secolului XX, era o cartelă ștampilată de fiecare dată când cumpărai cantitatea de băutură permisă lunar. Încă de atunci, statul deține monopol asupra comercializării alcoolului în Suedia. În prezent, alcoolul se vinde numai în magazine special amenajate, numite Systembolaget, unde găsești o varietate largă de băuturi alcoolice din toată lumea, prezentate pe rafturi, în funcție de țara de proveniență și accesibile numai persoanelor în vârstă de peste 21 de ani, legitimate. În supermarket, se găsește numai bere și băuturi slab alcolizate (până în 3,5%), care se pot cumpăra numai pe baza cărții de identitate care atestă statutul de adult trecut de 18 de ani.

Guvernul și parlamentul sunt singurii care decid  “soarta” alcoolului în Suedia: preț, taxe, metodă de comercializare etc, acesta fiind, probabil și principalul motiv pentru care alcoolul este extrem de scump aici.

Suedezii obișnuiesc să bea (zdravăn mai ales în week-end și la sărbătorile importante, cum ar fi: Sankta Lucia (13 decembrie), Noaptea Valpurgiei (30 aprilie), Midsommar, de Crăciun, Anul Nou etc   Teoretic, nu se consumă alcool în timpul săptămânii, doar la petreceri sau în momentele de relaxare din week-end și concedii Prezența alcoolului în cantități industriale în sângele suedezului se face simțită la final de săptămână prin cozile de la Systembolaget și aburii îmbătători degajați în aproape orice mijloc de transport în comun.

Şi mai interesantă este prezența “parfumului” îmbietor degajat de persoane care par sobre dar deschise contactului social interrelațional. De fapt, dacă ești înfundat și nu simți mirosul persistent de băutură emanat, un indiciu concludent pentru consumul de alcool este apetitul brusc pentru socializare al suedezului de rând. Dacă te abordează un latino-american cu ochi vii, în care i se citește dorința de a comunica oricui, orice, în orice fel de circumstanțe, știi sigur că sângele fierbinte al persoanei în cauză este moștenire genetică de sorginte latină și nu îmbibat cu spirtoase ca în cazul nordicilor ) Cu alte cuvinte, suedezii, cu cât beau mai mult, cu atât reușesc să socializeze mai mult, simțindu-se stăpâni pe sine și îndrăznind să spună ceea ce gândesc.

În multe țări cu un consum ridicat de alcool, oamenii beau fie din cauza traiului mizer, pentru a uita de greutăți și probleme, fie, la polul opus, pentru plăcerea gustului vinului sau al berii, de exemplu. În Suedia, se pare, oamenii beau din plăcerea de a se îmbăta Am urmărit multe filme suedeze, și printre scenele de top se numără ingurgitatul alcoolului în cantități masive și datul la boboci, după Filmele sunt inspirate din realitate la urma urmei; ficțiune, ficțiune, dar cu puternic iz de mentalitate suedeză îmbibată la maxim în momentele de relaxare și petrecăreală )

La urma urmei, fiecare popor are o predispoziție genetică, de rasă, către un anumit trend. În cazul suedezilor, firi rezervate, închise, perfecționiste, cu tendință pentru o viață extrem de ordonată și bine programată, alcoolul este principalul responsabil pentru relaxarea și ieșirea din rutină, atât de necesare.

Tocmai ce mă îmbarcasem şi mă “legănam” moleşită pe scaunul confortabil al autobuzului, când un “cucurigu” voios şi răsunător mă trezeşte din dulcea şi relaxanta moţăială. Sunetul zglobiu a răsunat de vreo trei ori, făcându-ne să întoarcem capetele mirate în căutarea “zburătoarei” rătăcite în autobuzul stockholmian.

Alarma a fost falsă, iar strigătul straşnic (extrem de autentic) al cocoşului s-a dovedit a fi doar soneria mobilului unui domn suedez respectabil.

Să fi fost oare singura modalitate subtilă a consoartei de a-i arăta consortului cine este stăpânul casei?? )

Cu siguranţă, nu, pentru că este binecunoscută, de altfel, încercarea suedezilor de a stabili egalitate între sexe, chiar şi pe tărâmul conjugal! )

Întâmplarea îmi aduce aminte de sunetul unei maimuţici “turbate” pe care l-am folosit şi eu, multă vreme, ca sonerie pe telefonul mobil. Şi acum îmi vine să râd ce “stresantă” era maimuţica şi cum îi înnebunisem pe colegii de birou cu ţipătul junglei )

Zilele astea a nins intens, aşa că stratul de zăpadă s-a mărit considerabil. Din noiembrie până în prezent, a nins de nenumărate ori iar temperatura care s-a încăpătânat să se menţină pe minus, de cele mai multe ori, nu a ajutat câtuşi de puţin la micşorarea munţilor de zăpadă, pe cale naturală.

Suedezii, cu grija nemărginită pentru aproapele lor ), s-au gândit, şi de data asta, să nu ne lase să înotăm, la propriu, prin nămeţi, aşa că, în urma celor câtorva zile de ninsoare măruntă dar straşnică, străzile stockholmiene s-au umplut de maşini de dezăpezire, care oricum, funcţionaseră până acum la capacitate maximă, dar şi de camioane de încărcare a zăpezii şi depunere a ei în Marea Baltică sau locuri nefrecventate de suedezul de rând (aşa cum bine am putut afla dintr-un reportaj TV).

Cum am mai precizat şi cu altă ocazie, Stockholmul, ca oraş, este, în fapt, o regiune administrativă (Stockholm län) alcătuită din Stockholm City (Stockholms stad în suedeză) şi 25 de comune. 

Aşadar, Stockholmul (întreaga regiune administrativă) se întinde pe o suprafaţă de 6 519 km pătraţi  (vs Bucureşti cu o suprafaţă de 226 km pătraţi ) şi este subdivizat în unităţi teritorial administrative distincte cărora le sunt arondate şcolile primare, serviciile sociale, culturale şi de agrement din zonele aferente.

Distanţele dintre comune sunt mari, astfel că pendeltågul (trenul) a fost gândit ca o soluţie viabilă, de scurtare temporală a distanţelor.

Ca să ajungi dintr-o comună în alta, poţi face şi 2-3 ore cu trenul şi autobuzul. M-a amuzat o discuţie odată dintre două doamne: o irakiancă îi povestea unei suedeze că are doi copii care locuiesc cu ea în Suedia. Fata locuieşte într-un orăşel din sud, la câteva sute bune de kilometri de Stockholm iar băiatul în Stockholm, în comuna vecină cu cea în care locuieşte ea, numai că până la băiat trebuie să schimbe 3 mijloace de transport, făcând per total în jur de 3 ore. Femeia se plângea suedezei cât de departe sunt copiii ei de ea şi a fost destul de mirată când suedeza a izbucnit în râs când a auzit că se plânge de cei în jur de 20 de kilometri pe care trebuie să-i parcurgă din Handen până în Alby, la băiat. Şi asta în condiţiile în care se călătoreşte cu trenul şi există intervale orare bine stabilite, respectate cu sfinţenie. Inconveninentul este, într-adevăr, faptul că legăturile în afara orelor de vârf şi în week-end-uri nu sunt foarte bune, trenul circulând odată la 20 de minute iar autobuzele având diferenţe chiar şi de jumătate de oră între ele. De aici rezultă şi parcurgerea temporală a celor 20 de km în aproape 2-3 ore.

La început, mi s-a părut destul de ciudat să circul în cadrul aceluiaşi oraş cu trenul (pendeltågul e, de fapt, un fel de tren de navetişti, în condiţii occidentale). Este compus din 2 vagoane lungi, deschise, în care se poate circula de la un capăt al altuia al vagonului, în căutare de loc preferat. Există locuri special amenajate pentru cărucioare, persoane cu handicap, bagaje şi biciclete, la fiecare capăt al vagonului. În timpul orelor de vârf se stă şi în picioare, pe interval, în rest există arhisuficiente locuri pentru toată lumea.

În week-end, seara, există personal de la security ce se plimbă de la un capăt al altuia al vagonului pentru a supraveghea atmosfera adolescentină şi turistică, uneori prea veselă, prea îmbibată. Nu am fost martora niciunui fel de incident, semn clar că băieţii şi fetele de la security îşi fac temele cum trebuie

În timpul orelor de vârf, trenurile sunt suplimentate, astfel încât sunt ore la care la fiecare 4 minute pleacă câte un tren în aceeaşi direcţie. În afara orelor de vârf se ajunge şi la distanţe temporale de până la jumătate de oră.

În condiţii meteorologice vitrege, când se întâmplă să mai cadă fire sau stâlpi, se produc întârzieri şi, eventuale dereglări ale traficului, anunţate în timp real pe internet şi în staţii, la difuzoare şi afişate pe monitoarele de control, încercându-se, acolo unde se poate, suplimentarea cu autobuze pe direcţia respectivă. Dacă nu, aşteptarea următorului tren, în liniştea şi calmul corespunzătoare )

Staţia de pendeltåg este dotată şi cu cabine de aşteptare, să nu stea călătorul, iarna, să îngheţe pe peron la -15 grade, cabine prevăzute cu monitoare în care se semnalează ora sosirii trenului aşteptat sau eventualele întârzieri.

Teoretic, pe toate mijloacele de transport în comun există controlori, dar până acum m-am “izbit” de ei numai în tren, de două ori, sâmbăta după-amiaza. Pe siteul Stockholms Trafiklokal este menţionat că reţeaua de controlori numără 80 de persoane, aşa că probabilitatea de a te întâlni cu ei este destul de redusă, deşi nu imposibilă, se pare

Sunt două lucruri (cărora le voi dedica spaţiu separat de discuţie) care îmi displac total în călătoria mea cu trenul: prezenţa “cântăreţilor” cu repertoriu ad-hoc (mare parte, români) şi a aburilor de alcool ce te curpind într-un dans olfactiv mirabolant, odată cu sosirea week-end-ului. Dar despre subiectele respective, pe larg, în episoadele următoare )

Autobuzele suedeze, proiectate precum autocarele, îţi lasă un coridor îngust în care te poţi strecura în şir indian, pentru a sta în picioare în timpul orelor de vârf; în rest, toată lumea îşi are locurile bine stabilite: în faţă, loc special destinat pentru bagaje, scaune pentru persoane în vârstă, la mijloc, loc special pentru cărucioare şi persoane cu handicap. În spate au acces persoanele cu animale. Dacă posezi un patruped pe care vrei să-l scoţi la plimbare cu autobuzul , este musai să mergi cu el în spatele autobuzului. Există inscripţii care te îndeamnă astfel iar regula este urmată cu sfinţenie, fără să mai fie obligat şoferul să-ţi atragă atenţia (decât în foarte rare cazuri, care confirmă regula, bineînţeles!

Scaunele din autobuze (tren şi metrou) sunt tapisate, marea majoritate, în culorile suedeze (albastru şi galben) şi sunt bine conservate. Deşi există mulţi puştani care obişnuiesc să-şi mai odihnească bocancii noroioşi pe scaunul din faţă (valabil doar în tren), vezi, cel mult, scaune cu urme de noroi, îndepărtat ulterior, şi foarte foarte foarte rar tapiseria tăiată.

Intrarea în autobuz se face numai pe la şofer, acesta fiind responsabil cu liniştea şi ordinea din autobuz. Nu mi s-a întâmplat să fiu martoră la certe între pasageri, ocheade înverşunate, vorbe aruncate peste umăr.
Şoferul este suveran în autobuz, el, de altfel, nu este protejat de cabina proprie ci are scaunul său marcat de o semi-platformă pe care sunt montate aparatele de taxat şi verificat biletele/abonamentele. Intervine de foarte puţine ori, de obicei numai când anunţă că locurile destinate cărucioarelor sunt ocupate regulamentar şi este nevoit să lase eventuale cărucioare pe dinafară. În mod normal, intră cam trei cărucioare în locul special amenajat. Şi cum locul respectiv este destinat şi persoanelor cu handicap, persoanelor în vârstă ce folosesc scaune speciale pentru deplasat sau posedă cărucioare de piaţă, cărucioarele pentru copii au prioritate, celelalte fiind nevoite fie să se plieze, fie să rămână pe dinafară, în cazul supraaglomerării. Am văzut astfel de cazuri, în nenumărate rânduri, dacă locul pentru cărucioare era deja ocupat, fie ger sau ninsoare, mămica a rămas cu pruncul în staţie până la sosirea următorului autobuz mai puţin aglomerat. Sau dacă aşteaptă 4 sau 5 cărucioare, se urcă în ordinea sosirii, fără să se plângă sau să se ia la ceartă. Urcarea în autobuz se face tot pe bază de coadă în şir indian. Când spaţiul dintre scaune în care încape o singură persoană, în coloană, se umple, se închid uşile şi eşti nevoit să aştepţi următorul autobuz la care vei intra, printre primii.

Autobuzele (trenurile, metrourile) sunt dotate cu sistem de supraveghere şi plăcuţe indicatoare de avertizare a camerelor de luat vederi, deşi se văd şi cu ochiul liber şi cu aparate de anunţare vizuală şi verbală a staţiei următoare, precum şi cu un aparat special pentru şofer de măsurare a timpului exact la care trebuie să ajungă în staţie. Fiecare staţie este prevăzută cu orarul autobuzelor (respectat cu sfinţenie , prezent de altfel şi pe net, iar fiecare defecţiune majoră sau deviere a circulaţiei este semnalată pe pagina de internet a Stockholms Localtrafik, în timp real.

Au mai fost cazuri când şoferii au mai întârziat câteva minute ( 2-3-4) şi atunci pasagerii (de obicei suedezii) îi “trag la răspundere” pe un ton civilizat şi cumpătat. Acum o săptămână am avut parte de un episod destul de neplăcut când autobuzul a întârziat 10 minute  În direcţia respectivă, în intervalul respectiv nu mai circula niciun mijloc de transport aşa că am fost nevoiţi, toţi din staţie, să aşteptăm pe ger şi ninsoare. În staţie eram amestecaţi suedezi cu diverse alte naţii ) Dacă cei de origine latină chiar nu aveau nimic împotriva întârzierii (am observat asta din discuţia din spaniolă purtată între ei suedezii începuseră să-şi sune cunoscuţii să-şi anunţe întârzierea ) Cele 10 minute s-au scurs în linişte deplină, fără nelinişte şi nervozitate vădit afişată ci, pur şi simplu, întreruptă la apariţia autobuzului de telefoanele de informare respective şi, bineînţeles, de “trasul la răspundere” al şoferului. Cu nonşalanţă, acesta a răspuns că a avut probleme cu autobuzul, a încercat să le remedieze prin schimbarea autobuzului dar nu a reuşit aşa că ne-am văzut nevoiţi să circulăm în condiţii mai puţin obişnuite (fără anunţarea staţiei şi cu posibilitatea de a folosi numai prima uşă de acces pentru coborâre/urcare). Chiar şi în condiţiile date, nimeni nu s-a plâns, s-au urcat şi coborât cărucioare şi scaune pentru bătrâni pe la şofer, în deplină ordine. Am avut şi norocul că nu era oră de vârf dar autobuzul era plin trei sferturi, totuşi

Ieri, am trecut printr-un episod asemănător, dar mult mai “dramatic”  în care calmul suedez şi-a făcut simţită prezenţa în condiţii meteorologice mult mai aprige şi, de data asta, circumstanţe matinale. Aşadar, la ora 7 dimineaţa, în staţia de autobuz o masă de oameni ţinea prohodul autobuzului “decedat” la datorie Frig de crăpau pietrele, zăpadă cât casa, iar noi, oamenii de bine, cu diverse treburi şcolare sau “serviciale”, aşteptam cu stoicism venirea înlocuitorului celui căzut în zăpadă Deşi intervalul de sosire a autobuzului în direcţia dorită este, dimineaţa, de 7 minute, am fost nevoită să aştept mai bine de jumătate de oră, timp în care s-au perindat mai multe autobuze a căror rută nu se intersecta absolut deloc cu cea de care aveam eu nevoie. În timpul ăsta, liniştea şi calmul dominante erau întrerupte, la vederea autobuzelor, doar de oftaturi dezamăgitoare sau de telefoanele de informare necesare pentru întârzierea produsă.

Am primit de la Salmi un nou premiu pentru care îi mulţumesc mult.

Mă simt destul de ciudat, luna asta, când am căzut în butoiul cu lâncezeală şi am scris destul de puţin, să primesc o puzderie de lepşe şi premii care, în fapt, m-au revigorat.

Adică să primesc premii, să fiu băgată în seamă şi apreciată iar eu să nu merit cu adevărat?? )

Să curgă inspiraţia şi … posturile… fără număr! )

Premiul vine cu 4 reguli:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie să işi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post, care ne explică amănunte despre premiu.

4. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Deşi vine însoţit de reguli clare, îmi iau libertatea să acord premiul, de data asta, tuturor celor prezenţi în blogroll-ul meu )

Majoritatea emigranţilor (celor forţaţi de condiţii vitrege ale sorţii precum cataclisme şi războaie) cunoaşte foarte puţine despre traiul suedez pe care îl asimilează după ani buni de şedere aici.

Mărturisesc că eram bine informată cu mult înainte de a purcede în călătoria noastră suedeză şi, totuşi, în ciuda cunoştinţelor mele temeinice, cu iz suedez, au existat foarte multe persoane iniţiate deja într-ale suedismelor, fără să fi avut contact palpabil vreodată cu societatea suedeză, care mă avertizau şi instruiau referitor la contactul cultural cu societatea în cauză. Trebuie să recunosc, că dacă în primele minute eram şocato-nedumerită de sfaturile pertinente ale diverşilor binevoitori, aveam să mă relaxez imediat şi să mă amuz teribil, în sinea mea, de comicul de situaţie creat

Ceea ce vreau să punctez este că, cu tot bagajul meu informaţional, bine împachetat de acasă, tot am ajuns, la faţa locului, să capăt o altă perspectivă şi înţelegere asupra mediului în care am aterizat

Bunăoară, suedezii sunt percepuţi ca reci, plictisitori şi, uneori, nepoliticoşi, în relaţiile interumane din autobuz, tren, metrou. Într-un mijloc de transport în comun vei fi întotdeauna surprins de liniştea creată. Dimineaţa devreme, vei vedea feţe blonde absorbite de ştirile proaspete ale dimineţii, de lectura preferată sau de muzica ce răzbate prin căştile care au devenit aproape o uniformă generală pentru suedezul de orice vârstă şi categorie socială.

Cu excepţia celor care călătoresc împreună cu vecini, prieteni sau se întâlnesc incognito cu vreun cunoscut (schimbând astfel impresii pe un ton destul de scăzut şi deloc ostentativ), cei care aduc sarea şi piperul în mijloacele de transport suedeze vor fi, întotdeauna, emigranţii care se vor face cunoscuţi nu numai după fizic dar şi după vorbele (care pe lângă că sunt străine vor fi, întotdeauna, dezinvolte, cu intensitate sonoră şi, mai ales, multe )

Suedezul gândeşte aşa, în mare parte: am fost la serviciu toată ziua, unde am fost obligat să socializez cu colegii şi, în primul rând, să muncesc, acum sunt obosit aşa că cele 30-45 de minute petrecute în autobuz/tren sunt minute de relaxare după o zi de lucru stresantă, când pot şi vreau să stau doar eu cu mine şi să-mi planific, eventual, cum îmi voi petrece după-amiaza şi rezolva restul problemelor personale. Nu am chef de discuţii socializatoare despre vreme cu vecini sau cunoscuţi, aşa că fie închid ochii şi mă prefac că dorm să nu mă deranjeze nimeni, fie mă uit, pierdut, pe fereastră, fie citesc cu interes, fie mă las “asurzit” de muzică Bineînţeles că dacă abordezi un suedez, îţi va răspunde politicos (asta mai ales dacă te cunoaşte ) dar nu va face niciodată el primul pas să te abordeze. Aaa, un lucru important, niciodată să nu spui niciodată ) Există şanse să te abordeze, doar dacă este ”ceva mai mult îmbibat” ) Atunci, până şi cel mai ursuz suedez capătă valenţe vorbăreţe, partea nostimă e că a doua zi, după ce s-a întâmplat să socializezi cu el, pe motiv de băutură, în ziua precedentă, revine la sobrietatea intangibilă iniţială )

Aşadar, dacă călătoriţi cu un mijloc de transport în comun suedez şi se întâmplă, pe lângă capetele cufundate în lectura de călătorie şi muzica ce răzbate de la căşti, să auziţi glasuri vesele şi gălăgioase, să vă gândiţi că persoanele în cauză sunt:
a) străini, b) turişti (deci tot străini), c) bete, d) adolescenţi în gaşcă )
Alte variante sunt excluse )

Şi dacă tot am adus vorba despre vreme, e bine de ştiut că suedezii manifestă o înclinaţie deosebită pentru discuţiile despre starea vremii când vor să scape neinterogaţi despre propria persoană.

Buun, o să ziceţi, acest aspect este întâlnit şi în alte circumstanţe culturale, internaţionale, nu numai în mediul suedez! De acord! Şi totuşi, suedezii recunoscuţi pentru firile lor mai închise, destul de necomunicative (cel puţin în aparenţă se ascund în spatele conversaţiilor placide despre vreme pentru a pregăti terenul fertil discuţiilor “adevărate” sau pentru a nu intra, pur şi simplu, în detalii semnificative.

Mi-aduc aminte, cu amuzament, de răspunsul primit de Vali de la un fost profesor de suedeză cu care a interacţionat în perioada în care s-a aflat în Finlanda, cu mulţi ani în urmă, la bursă. Întors în ţară, Vali i-a trimis un mail de felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă iar profesorul respectiv i-a mulţumit în trei cuvinte iar pe alte trei rânduri i-a prezentat starea meteo din localitate, la vremea respectivă! )

Într-un fel sau altul, cu toţii purtăm discuţii de complezenţă la un moment dat, fie ele pe cale scrisă sau orală, dar stilul suedez al discuţiilor orientate spre vreme este binecunoscut deja şi chiar sunt “învinuiţi” cumva de faptul că-şi ascund timiditatea sau amănuntele vieţii private (mai ales dacă eşti nou-venit în gaşca lor în spatele norilor denşi şi pufoşi de pe cerul suedez ) Ca de obicei, excepţiile confirmă regula!

Am primit premiu, din nou! Mămica_de_Sebastian s-a gândit la mine şi mi-a dăruit două premii foarte inspirate ) pentru care îi mulţumesc foarte mult!

De fapt, cum am mai spus şi cu alte ocazii, am şi un alt motiv mult mai important pentru care să îi mulţumesc, şi anume, ea este prima blogăriţă descoperită care m-a fascinat cu poveştile ei şi de la care am pornit cu scormonitul pe blogurile altor bloggeriţe şi bloggeri  ce-şi fac cunoscute pasiunile şi activităţile într-un spaţiu “virtual” uşor accesibil celor cu pasiuni şi activităţi similare şi nu numai!

Câştigătoarele primului premiu se numesc Ioana Budeanu şi Danangib pe care le citesc cu multă plăcere şi curiozitate, de fiecare dată.

Ei bine, nimic mai adevărat, dar asta în nordul Suediei! Cu cât mai la nord, cu atât mai frig! )

Mulţi nu ştiu însă că Suedia este o ţară cu o formă alungită de la nord la sud, îngustă de la est la vest ceea ce înseamnă că se desfăşoară pe o suprafaţă de aproximativ trei ori mai mare decât cea a României. Implicit, diferenţele de temperatură variază enorm de la nord la sud, astfel că în timp ce sudul Suediei se bucură, vara, şi de temperaturi ceva mai ridicate, în jur de 25-28 grade, la nord verile vor fi întotdeauna mai răcoroase, iar iernile extrem de geroase şi abundente în zăpadă.

Astfel că, aflându-mă la Stockholm, anul trecut şi experimentând nu mai mult de -7 grade, pe timp de iarnă, chiar mă simţeam ciudat când cei de la Bucureşti mă compătimeau pentru temperaturile scăzute de aici. Şi încercam să le explic cum stă treaba cu geografia Suediei şi cum este protejat Stockholmul de temperaturile extrem de scăzute, prin faptul că se află în sud-estul Suediei, unde iernile sunt mai blânde

Asta până anul acesta, când şi la Stockholm, ca şi în restul Europei, în special la Bucureşti, s-au înregistrat căderi masive de zăpadă alternate cu temperaturi extrem de scăzute. De unde Bucureştiul nu se mai înzăpezise cu adevărat de ani buni (zic cu adevărat, din cauza căderilor abundente de zăpadă, nu din cauza edililor care uită de faptul că climatul temperat continental al României presupune ierni bogate în zăpadă) acum a fost înfrumuseţat de cel puţin 3-4 ori cu mantia cea albă de poveste, care după miezul nopţii şi-a pierdut vraja şi s-a transformat în pardesiul gri şi ros al bunicii, tot de poveste )

Din fericire, Stockholmul îşi păstrează, cu demnitate, hăinuţa cea albă, deşi, pe alocuri, a devenit uşor mai mult sclipitoare de la atâta purtat ) Deşi mă surprind de câteva zile bodogănindu-i pe cei de la comună de faptul că s-a mutat, pe alocuri, patinoarul şi pe străzi, în ciuda lopeţilor de nisip, împrăştiate cu generozitate pe astfalt şi menite să ne ferească de contactul cu secţiile de ortopedie, astăzi am privit cu “amuzament” un reportaj pe aceeaşi temă, respectiv a străzilor alunecoase.

Se pare însă că până şi suedezii cei harnici şi grijulii cu aproapele lor au fost depăşiţi de căderile repetate de zăpadă care se transformă, treptat, în strat de gheaţă amestecat cu pietriş! Miercuri se anunţă din nou ninsori, aşa că până în aprilie promit să mă apuc de patinat )

Momentan, temperaturile se situează în jur de -2, -4 grade, însă per ansamblu, temperaturile medii ale lunii ianuarie la Stockholm au fost cele mai scăzute înregistrate din 1987 încoace.

În tabelul de mai jos sunt afişate temperaturile medii înregistrate în diferite oraşe din Suedia în ianuarie 2010 comparativ cu cel mai recent an în care s-au înregistrat temperaturi medii mai scăzute decât în acest an:

Am intrat în blogosferă cu gândul de a ţine aproape de persoanele dragi din România, care îmi simt lipsa fizică, aşadar de a le informa, periodic, pe toate odată (pe cât posibil despre viaţa mea de pe tărâm nordic cu toate diferenţele, asemănările şi curiozităţile pe care le implică traiul suedez.

Începusem bine, cu multe informaţii despre suedezi, la ei acasă (pe weblog, locul unde am început iniţial, periplul blogosferic) ca mai apoi, transferându-mă pe blogspot, să încerc să menţin ritmul, deşi lunile de iarnă friguroase şi întunecate m-au cam dezarmat şi aruncat în butoiul cu lâncezeală.

Dar cum sunt o fire mobilizatoare, am decis să revin la bunele obiceiuri de început blogosferic aşadar, mi-am propus să revin în forţă la tema iniţială a blogului!

Enjoy it! )

Din nou! Şi asta mă bucură foarte mult!

Îi mulţumesc Irinei pentru că s-a gândit la mine şi a considerat că merit frumosul premiu acordat!

UPDATE: Mă bucur să constat, că atunci când se porneşte să plouă cu premii în blogosferă, sunt şi eu “lovită” din mai multe părţi. Şi cu cât primesc mai multe “lovituri” cu atât mă bucur mai mult, ele simbolizând, în fapt, plăcerea cu care sunt citită

Premiile ”Very Beautiful Blog” şi Sunshine Award le-am primit cu mare drag şi de la Ninu, căruia îi mulţumesc că mă vizitează cu regularitate şi apreciază scrierile mele

UPDATE (din nou): Am mai primit, cu multă bucurie, de la mămica_de_Guguluf acelaşi premiu “Very Beautiful Blog” venit la pachet cu premiul “Blog apreciat” dar şi cu un minunat buchet de flori de la bebeluşul Guguluf, vesel şi jucăuş tare, în a cărui lume intru, zilnic, cu multă plăcere pentru filmuleţele şi pozele lui haioase dar şi pentru postările inspirate ale lui mami_de_Guguluf.

1. Am avut parte de conversaţii interesante, de-a lungul timpului, cu persoane comunicative, total necunoscute dar care, în anumite circumstanţe, mi-au devenit parteneri de discuţie, cu care am reuşit să petrecem minute bune, îmbogăţindu-ne spiritual şi nu numai.

O conversaţie interesantă nu presupune, neapărat, o discuţie savantă, pe teme elaborate. Contează, în mare parte, subiectul abordat, dar mai ales, maniera abordării, care ţine, în special, de inteligenţa celui implicat în conversaţie şi de modul în care şi-o expune.

O conversaţie te poate îmbogăţi prin naturaleţea abordării unor subiecte mai mult sau mai puţin digerabile, dar care merg aprofundate, datorită interesului acordat subiectului în cauză şi disponibilităţii oratorice a interlocutorilor.

Revin la fascinaţia mea pentru tata Ştiu, mă veţi găsi extrem de subiectivă şi nu vă pot condamna, dar el este reperul meu de persoană cu care poţi susţine conversaţii interesante

În primul rând, posedă o logoree (ce pare, câteodată, scăpată de sub control,  dar care, totuşi, nu deranjează sau plictiseşte, decât pe cei ignoranţi sau care nu sunt în stare să-i ţină isonul) care se bazează, din fericire, pe cunoştinţe solide şi memorii trăite. Creează, cu uşurinţă, o punte între subiectele greoaie şi blazate şi cele subţirele ca şi conţinut, reuşind pe primele să le facă uşor de digerat, iar pe celelalte, înnobilându-le cu asocieri haioase, menite să creeze puncte de referinţă.

 2. Personal, mă plictisesc conversaţiile pe teme care-mi sunt total străine, atunci când acestea sunt abordate fie într-o manieră strict profesională, în termeni rigizi, criptici, fie într-o manieră lăbărţată, de mahala, care poate face, abrupt şi grosolan, trecerea de la plictis la dezgust şi, implicit, imposibilitate de a continua conversaţia respectivă.

Detest conversaţiile de complezenţă, când interlocutorii urmăresc un scop precis, dar nu-l afişează de la obraz (măcar ştim o treabă şi suntem scutiţi şi de circul oratoric, dezgustător), pierzându-se în elocuţiuni care se vor savante dar prin stilul şchiopătat nu reuşesc decât să se facă de râs.

Personaje mobilate foarte puţin intelectual, dar care se agaţă de două-trei cuvinte sau fraze de răsunet, auzite la radio sau TV, memorate cu sfinţenie, folosite în varii ocazii şi menite să impresioneze auditoriul. Le recunoşti imediat, după sclipirea din ochi şi zâmbetul din colţul buzelor, la exclamaţia plină de uimire a interlocutorului extaziat că meşterul sau coafeza ce le “slujeşte” întru meseria consacrată, pot şi unu-două cuvinte înţelepte din latină sau citate de valoare din clasici În rest, socializare cât cuprinde, cu iz telenovelistic, pe acorduri Minun(e)ate şi Vijeli(e)oase.

Să-mi fie iertată puterea de generalizare, la definirea meseriilor mai sus menţinonate, dar excepţiile, fie ele şi numeroase, confirmă regula 

Astea fiind spuse, deşi se puteau spune mai multe mă văd achitată de leapşa primită şi la care am răspuns cu plăcere şi entuziasm şi mă grăbesc s-o pasez Cristinei.

Anul ăsta am debutat cu dreptul pe blog, postând de două ori în prima zi şi dând pas, în zilele următoare.

Să fie de vină lipsa de chef ce a pătruns şi s-a extins cu repeziciune pe firul nevăzut al netului şi care a cuprins mai multe posesoare de bloguri? Cu siguranţă!

Noroc cu lepşele de la Tetris şi Danangib, care m-au mai înviorat şi resuscitat din starea de lâncezeală în care căzusem.

De multe ori, mi se întâmplă să nu am starea necesară de a posta, dar cum pofta vine mâncând, tot ce trebuie să fac este să încep să scriu, pentru ca gândurile să se rostogolească uşor, uşor şi să se transforme în rânduri, mai mult sau mai puţin captivante pe foaia electronică a blogului.

Mai mult, am avut serioase probleme cu netul şi cu blogul. M-a tot deconectat din jumătate de oră în jumătate de oră iar blogul meu a refuzat cu îndârjire să-mi asculte rugăminţile fierbinţi întru postarea memoriilor preţioase, mai ales că ieri am avut motiv serios de răscolire a sentimentelor şi postare întru eternitate. Cum niciodată nu e prea târziu, voi face, astăzi, ceea ce nu am reuşit ieri.

Aşa că nu mai lungesc vorba şi, în primă fază, trec să onorez leapşa despre arta conversaţiei, preluată de la Danangib pe care o citesc cu mult drag şi interes şi căreia îi mulţumesc că s-a gândit să-mi plaseze o leapşă interesantă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dcLMH8pwusw]

Mai sunt doar câteva ore şi Noul An 2010 îşi va face, triumfător, apariţia în sunetul pocnitorilor, focurilor de artificii şi al clinchetului paharelor de şampanie!

Te aşteptăm, 2010 cu multă speranţă şi încredere în vremuri mai bune, mai luminoase, cu multă linişte sufletească!

Cu fiecare an ce trece, sperăm la fel, să devenim mai buni, mai curaţi, mai liniştiti, mai încrezători în aproapele nostru!

Cu fiecare an ce trece, speranţele noastre se aprind mai puternic şi nutrim dorinţe de sănătate, pace, fericire şi bunăstare!

Viaţa este un cocktail de greutăţi, neîmpliniri, dezamăgiri şi bucurii, împliniri, clipe minunate, de netăgăduit!

Contează în ce procent avem parte de ele şi dacă combinaţia finală ne conduce spre extaz sau delir.

Şi de aceea, sperăm, cu fiece an ce trece, să avem parte de picături dulci şi aromate ale unei vieţi cu mai multe reuşite decât dureri şi deznădejdi! Perfect normal! Perfect uman!

Până nu demult, aveam un gust destul de amar la finele fiecărui an, contabilizam succesele, clipele monotone, insuccesele, mă întristam că viaţa mea nu are un ritm mai alert, mai palpitant, că nu am lăsat urme mult mai vizibile până acum şi făceam comparaţie cu cei din jurul meu.

Până la un moment dat când nu numai că am conştientizat (poate asta făcusem mai demult) ci, pur şi simplu, am reuşit să trec peste această abordare subiectivă şi naivă a vieţii mele şi să realizez că dacă nu am fost greu încercată de boli eu sau persoane din apropierea mea sufletească, dacă cercul de prieteni şi rude nu s-a împuţinat pe motivul atingerii numărătorii inverse, dacă am trăit vremuri tulburi dar nu îndeajuns de tumultoase încât să trecem prin războaie sau catastrofe iremediabile, atunci, anul pe care-l finalizăm a fost doar un an din suita de ani fericiţi, cu nenumăratele lui clipe de împliniri şi bucurii ce conduc spre satisfacţiile personale dar şi de eşecuri şi greutăţi ce nu fac decât să ne pună la încercare voinţa şi tăria de caracter şi să ne întărească în luarea deciziilor ulterioare.

Anul 2009 a fost pentru noi un an complet diferit de cei trecuţi! Am luat, de comun acord, decizia emigrării şi ne-am zbătut să ne-o ducem la îndeplinire! Încă ne zbatem şi ne vom mai zbate! O decizie de durată, luată cu responsabilitate, în ciuda greutăţilor ivite pe parcurs. O decizie de care nu ne plângem, indiferent de cât de greu ne este! O decizie pe care ne-o asumăm şi de care, poate, voi vorbi, ulterior, la rece! Deocamdată, tumultul noii vieţi îmi poate umbri cu subiectivism încercările mele de a prezenta totul într-o lumină obiectivă.

Îmi doresc de la anul 2010 să am acelaşi curaj, voinţă şi putere de a analiza lucrurile cât mai realist cu putinţă şi de a lua deciziile potrivite!

Îmi doresc, în 2010, să fim sănătoşi, noi, rudele, prietenii, apropiaţii, cunoscuţii!

Îmi doresc, în 2010, să fim mai buni, mai înţelepţi, mai liniştiţi, sufleteşte!

Îmi doresc, în 2010, să ni se îndeplinească o mică parte din visele la care nutrim, pentru a mai rămâne vise şi pentru anii următori!

Îmi doresc, în 2010, să avem parte de cât mai puţine cataclisme naturale, conflicte şi războaie!

Îmi doresc, în 2010, să aud mai multe veşti bune de la cei cu care interacţionez şi să ne citim cu acelaşi interes şi plăcere ca şi până acum!

Tuturor vă doresc ce-mi doresc şi mie!

LA MULŢI ANI, 2010!!!

UPDATE: Aseară, am uitat să însoţesc postarea mea (deşi îmi propusesem) de haiosul şi inspiratul desen al Roxanei care l-a făcut cadou tuturor cititorilor blogului ei. Mulţumim!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rSCNg_8HgXo]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JQKQdwowbok]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dcoyi4fMgXc]

Sissel Kyrkjebø (24 iunie 1969, Bergen), cunoscută ca Sissel, este o soprană de origine norvegiană.

Sissel este considerată a fi una dintre sopranele de vârf din lume care îmbină cu uşurinţă o varietate largă de stiluri muzicale: de la arii de operă şi melodii clasice la melodii pop şi folk.

Cântă cu preponderenţă în engleză şi norvegiană, dar interpretează cântece şi în suedeză, daneză, galeză, italiană, franceză, rusă, islandeză, feroeză, germană, spaniolă, māori, japoneză şi latină.

A intonat Imnul Olimpic la deschiderea şi închiderea ceremoniei Jocurilor olimpice de iarnă din 1994 de la Lillehamer, Norvegia, a interpretat arii celebre alături de Plácido Domingo, Charles Aznavour, José Carreras, Neil Sedaka, Warren G, Dee Dee Bridgewater, Josh Groban, Diana Krall, Russell Watson and The Chieftains şi a participat pe coloana sonoră a filmului Titanic.

Sissel a înregistrat vânzări record la albumele sale solo (fără a menţiona şi albumele în care apare ca invitat), vânzări ce se ridică la cifra de 10 milioane de albume, majoritatea în Norvegia – ţară cu 4,7 milioane de locuitori. Un număr semnificativ de albume a vândut şi în Suedia şi Danemarca. Vânzările albumelor sale solo combinate cu contribuţia adusă la coloana sonoră a filmului Titanic, Christmas in Vienna şi alte colaborări ridică vânzările record la aproximativ 35 de milioane de albume.